
- Andreea Ioniță a absolvit Colegiul Național ”B.P. Hașdeu” din Buzău și ulterior a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Transilvania, remarcându-se ca un student eminent prin muncă, inteligență și conștiinciozitate.
- După ce a obținut licența în studii juridice în 2022 cu lucrarea ”Principalele moduri de dobândire a dreptului de proprietate – Accesiunea”, Andreea a susținut cu succes examenul de primire în profesia de avocat în același an și și-a început activitatea profesională ca și avocat colaborator în cadrul ”Popa, Marin și Asociații”.
- În activitatea sa, Andreea gestionează cu seriozitate și atenție la detalii un portofoliu vast de clienți, îndeosebi în domeniul civil, comercial și bancar, exercitându-și profesia atât în domeniul consultanței, cât și în cel al litigiilor, dând dovadă de capacitate ridicată de învățare și anunțându-se a fi unul dintre viitorii avocați de succes din Brașov.